La Portage - Diagonala

    În echipa de mare angajament, Neghi, Petrică și Silviu mare, am început sa dam încercări de legat la traseul cu nume de proiect "Diagonala".
    Zona întreaga a fost curățată cu elen muncitoresc la unul din festivalurile de la Brătilești (2015?) când am mers o mana de oameni cu tot ce trebuie, corzi, perii etc și a curățat fiecare ce a putut.
Asta la indemnul lui Ungu. A fost o idee buna. Ana Zaharia a curățat o linie care până nu demult a rămas la stadiu de proiect.
    A revenit Vali Crețu și a re-curățat și apoi a și făcut FA : Sunset Arete,6C+. Video aici . Dacă pici din asta te duci pe panta aia în jos de numa, numa.
    În zonă s-au mai făcut și niște lucrări de "amenajare" la cădere, plus s-au curățat și alte linii în "spate", la umbra, așa că se poate cațără și vara. A fost muncă de echipă și au participat mulți oameni. Când zic mulți, mă gândesc la 7 oameni maxim.. Aici
    Revenind la weekend-ul trecut, am încercat să ne încălzim pe traseul Voila, însa nu a mai ieșit, nici eu și nici Neghi nu am simțit inversa de la mana stânga și în cazul meu după o cădere mai nasoală am zis ca ajunge cu încălzirea, așa că am trecut la Diagonală.
    Diagonala e o fata cu înțepate scurse :)) și fără aproape nimic la picioare. Partea de stand e undeva la 7C (făcut de Neghi acum ceva ani, dar nerepetat) iar sit-ul încă proiect. Deși pare un traseu facil, deja mănâncă câteva sesiuni bune la mai multi cățărători, și pana acum e fără repetare. Dar am făcut progres bun, adică am căzut, zburat din prizele bune de unde ar fi trebuit să fie mai ușor. Din păcate am ajuns o singura data acolo.
    Ziua s-a terminat cu un foc frumos sub stâncă și un cârnat de Pleșcoi. Vedem când mai ajungem, pentru că o să urmeze un val de frig, așa cum e normal în luna ianuarie.




Petrică la plecarea de la Voila



Diagonala



Carnat de Plescoi

Diagonala

zona la Portage

Neghi la încălzire pe Voila


high point pe Diagonala

Comentarii